Privacy Policy for Drivers

Select country where you use Taxify: 

Informare privind protecția datelor pentru Șoferii Parteneri

Taxify OÜ (sub numărul de înregistrare al societății 12417834), cu adresa în Vana-Lõuna 39/1, Tallinn 10134, Estonia, este operatorul de date personale a pasagerilor și are numit un responsabil cu protecția datelor (privacy@taxify.eu). Termenul "noi" sau "noastră" se referă la proprietarul aplicației Taxify, Taxify OÜ, o societate cu răspundere limitată, înființată în Republica Estonia.

1. Date personale pe care le procesăm

  • Nume, email, număr telefon, locul de reședință.
  • Locația șoferilor parteneri și traseele urmate.
  • Informații despre autovehicule (incluzând număr înmatriculare).
  • Eficiența partenerilor și evaluările.
  • Permisul de conducere al șoferilor parteneri, fotografie profil, profesie și documente de identitate.
  • Date din cazierul judiciar, condamnări penale, infracțiuni, și abateri de la Codul Rutier.

Datele financiare ale furnizării serviciilor de transport nu sunt considerate date cu caracter personal, deoarece șoferii parteneri oferă servicii în cadrul activităților economice și profesionale.

2. Scopul procesării datelor

  • Colectăm și procesăm date personale cu scopul de a conecta pasagerii cu șoferii parteneri pentru a-i ajuta să se deplaseze mai eficient în orașe.
  • Locația și traseele urmate sunt procesate pentru a analiza aria geografică și a oferi sugestii șoferilor. Dacă nu doriți a pune la dispoziție locația pasagerilor, atunci trebuie să închideți aplicația Taxify sau să indicați în aplicația Taxify că nu sunteți disponibil și nu puteți oferi servicii de transport.
  • Permisul de conducere, profesia, documentele de identitate, date din cazierul judiciar, condamnări penale, infracțiuni, și abateri de la Codul Rutier sunt procesate pentru a determina respectarea cerințelor legale și a îndeplinirii condițiilor de a exercita profesia de șofer.
  • Aplicația Taxify afișează fotografia de profil, prenumele și detaliile autovehiculului către pasageri pentru a identifica șoferul și autovehiculul.
  • Veți primi rapoarte în Portalul Șoferului Taxify, incluzând eficiența dvs. și evaluările ca șofer. Rapoartele și evaluările despre șofer sunt necesare pentru a furniza un serviciu sigur pentru pasageri.

3. Temeiul juridic

  • Datele personale sunt prelucrate pentru executarea contractului încheiat cu șoferul partener. Condiția necesară utilizării serviciilor Taxify este prelucrarea datelor de identificare și de localizare a șoferului.
  • Datele cu caracter personal pot fi prelucrate pe baza unui interes legitim în investigarea și detectarea plăților frauduloase.
  • Datele privind condamnările penale și infracțiunile sunt procesate pentru a respecta obligația legală.

4. Destinatari

  • Datele dvs. personale sunt împărțite numai cu pasagerii ale căror cereri de cursă le-ați acceptat. Pasagerii vor vedea numele șoferului, datele autovehiculului, numărul de telefon, poza de profil și datele de geolocalizare. De asemenea, pasagerii pot vedea datele personale ale șoferului sau companiei pe facturi sau în sumarele curselor.
  • În funcție de locația șoferului, datele personale pot fi divulgate companiilor și partenerilor grupului Taxify (filiale locale, reprezentanți, afiliați, agenți etc.). Prelucrarea datelor personale de către companiile și partenerii grupului Taxify va avea loc în aceleași condiții ca cele stabilite în această notificare de confidențialitate.

5. Securitate și acces

  • Orice date personale colectate în cursul prestării de servicii sunt transferate și stocate în centrele de date ale Zone Media LTD și / sau Amazon Web Services, Inc., care se află pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene. Numai angajații autorizați ai companiilor din grupul Taxify și partenerii au acces la datele personale și pot accesa datele doar în scopul soluționării problemelor legate de utilizarea serviciilor (inclusiv litigiile privind serviciile de transport).
  • Companiile și partenerii din grupul Taxify pot accesa date personale în măsura necesară pentru a oferi asistență utilizatorilor în țara respectivă, mai multe detalii pe https://taxify.eu/cities/.

6. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale pasagerilor

  • Nu vă este permisă procesarea datelor cu caracter personal ale pasagerilor fără permisiunea noastră. Nu vă este permisă contactarea niciunui pasager sau colectarea, înregistrarea, stocarea, acordarea de acces sau împărțirea datelor personale ale pasagerilor care îți sunt accesibile prin aplicația Taxify sub niciun motiv altul decât îndeplinirea serviciului de transport.
  • Trebuie să respectați regulile și condițiile pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale pasagerilor cum este prevăzut în Informarea privind protecția datelor personale pentru pasageri (http://www.taxify.eu/legal/). În cazul în care încălcați cerințele privind prelucrarea datelor personale ale pasagerilor putem bloca contul de șofer partener și să cerem daune de la dvs.

7. Accesul, corectarea, reținerea, ștergerea și transferabilitatea datelor

  • Datele personale pot fi vizualizate și corectate în Portalul Șoferului Taxify.
  • Datele dvs. personale vor fi stocate atât timp cât aveți un cont de șofer partener activ. Dacă acest cont va fi închis, datele vor fi stocate timp de încă 3 ani.
  • Datele necesare în scop de contabilitate vor fi stocate pe o perioadă de 7 ani.
  • În cazul în care există suspiciuni de infracțiune administrativă sau penală, fraudă sau informații false, datele se păstrează timp de 10 ani.
  • În cazul unor litigii, datele se păstrează până la data la care litigiul este încheiat sau la data expirării acestuia.
  • Răspundem la solicitările de ștergere și transferare a datelor personale trimise prin e-mail în termen de o lună și specificăm perioada de ștergere și transfer de date.

8. Rezolvarea disputelor

  • Litigiile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal sunt soluționate prin serviciul de asistență a utilizatorilor (info@taxify.eu) sau prin contactarea Responsabilului de protecție a datelor Taxify (privacy@taxify.eu).
  • Autoritatea de supraveghere este Inspectoratul Estonian pentru Protecția Datelor (www.aki.ee) care poate fi contactat prin e-mail info@aki.ee.